Stroe: Nu cred că voi fi schimbat din funcţie, nu demisionez
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat miercuri, la ieşirea din sediul MAI, răspunzând unor întrebări, că nu crede că va fi schimbat din funcţie şi că nu intenţionează să demisioneze, precizând că se duce la Guvern.
Întrebat, la ieşirea din sediul Ministerului Afacerilor Interne, dacă va fi schimbat de liberali, Radu Stroe a răspuns: "Nu ştiu, nu cred, mă duc acum la Guvern".
Totodată, întrebat dacă intenţionează să îşi dea demisia, Stroe a răspuns: "Nu".
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a fost chemat la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta, înaintea declaraţiei pe care şeful Guvernului o va susţine miercuri, la ora 11.00.
Liderul PNL, Crin Antonescu, şi mai mulţi miniştri liberali au venit la Palatul Victoria pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta privind modul în care au reacţionat autorităţile în cazul accidentului aviatic din Cluj, în contextul în care MAI este condus de un liberal, şi eventuale măsuri.
La discuţie este prezent şi vicepremierul Gabriel Oprea, care trebuie să redacteze un raport pe tema reacţiei autorităţilor în cazul accidentului.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi seară, răspunzând unei întrebări, că îşi reproşează că s-a întâmplat în timpul mandatului său tragedia aviatică de la Cluj.
"Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia", a spus Stroe.
De asemenea, el a spus că problema a fost "la localizare".
Deputatul PSD Florentin Gust afirmă, într-un comunicat, că remarcă lipsa de comunicare, coordonare, intervenţie şi competenţă a structurilor din MAI şi MApN în incidentul aviatic din Cluj, menţionând că cel puţin doi miniştri ar trebui să îşi dea demisia sau să fie demişi.
Premierul Victor Ponta l-a desemnat, marţi dimineaţă, pe vicepremierul Gabriel Oprea să îi prezinte o informare, până la şedinţa de miercuri a Guvernului, despre modul în care a acţionat fiecare instituţie în parte în cazul operaţiunilor de luni, după producerea accidentului aviatic din judeţul Cluj
Toate aceste informaţii vor fi transmise prim-ministrului, pentru ca, în cursul şedinţei de guvern de miercuri, să fie analizată activitatea fiecărei instituţii implicate şi să fie luate măsurile care se impun, precizează Guvernul.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
În urma accidentului au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni şi localnici.