Antonescu: Nu s-a pus problema schimbării lui Radu Stroe
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că în discuţia cu premierul Victor Ponta nu s-a pus problema schimbării din funcţie a ministrului de Interne, Radu Stroe.
"Nu s-a pus această problemă. Nu s-a discutat. Nu a propus primul ministru, nu m-am opus eu. Responsabilitatea atât cât a fost, cât o găseşte şi raportul, cât a evaluat-o şi primul ministru la nivelul MAI s-a soldat totuşi cu demisia unui secretar de stat care era direct responsabil în această chestiune. A fost propunerea premierului, pe care eu am găsit-o justificată şi pe care o susţin", a afirmat Antonescu, la sediul PNL, conform Agerpres.
Întrebat de ce mai este ministru Radu Stroe, Antonescu a răspuns: 'Pentru că aceasta a fost decizia primului-ministru'.
"În momentul în care PNL va dori să schimbe un ministru, îl va schimba, adică va cere premierului revocarea. Aceasta a fost decizia primului-ministru, în baza raportului pe care vicepremierul Gabriel Oprea l-a făcut şi am fost de acord cu ea', a mai declarat liderul PNL.
Antonescu a apreciat că situaţia lui Radu Stroe nu este comparabilă cu cea a fostului ministru al Culturii Daniel Barbu, care şi-a dat demisia în urma unor declaraţii nepotrivite.
"Nu cred că sunt declaraţii comparabile. Eu regret faptul că din întâmplarea cu ministrul Barbu nu s-a reţinut ceea ce totuşi era semnificativ, că şi în România un ministru îşi poate da demisia pentru o declaraţie nefericită, că se procedează civilizat din punct de vedere politic", a spus Antonescu.
El a spus că principala problemă este funcţionarea instituţiilor, nu declaraţiile demnitarilor.
Citeşte şi: Stroe: Îmi reproşez că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia de la Cluj
"De asta este greu să fii ministru, demnitar, pentru că trebuie să înţelegi că orice declaraţie, orice cuvânt, orice expresie a chipului în asemenea moment de mare emoţie publică sunt importante. Dar asta nu este prima noastră problemă, ci funcţionarea instituţiilor şi respectarea procedurilor", a declarat Antonescu cu privire la declaraţia lui Radu Stroe potrivit căreia regretă faptul că accidentul aviatic a avut loc în mandatul său.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.