Udrea dirija gheşefturile regimului Băsescu din fotoliu de ministru

| 06 mai, 2014

Conincidenţă sau premeditare, Udrea a dat bani inclusiv către comuna Nana, acolo unde Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat 270 de hectare de teren printr-un credit luat dubios de la CEC.

Poate fi o coincidenţă, dar pare mult mai mult o acţiune bine gândită şi coordonată, având în vedere că Elena Udrea a declarat zilele trecute că vrea să se asocieze cu Băsescu în afacerea terenului de la Nana.

Regimul BUBA (Băsescu, Udrea, Boc, Anăstase) a dus România la sapă de lemn: a impus cele mai dure măsuri de austeritate (creşterea TVA, reduceri de salarii şi pensii, reduceri peste reduceri privind asistenţa socială) din toată Uniunea Europeană, a căpuşat banul public pentru a susţine clientela politică şi a prouds multă suferinţă cetăţenilor.

Periodic apar la lumină dovezi ale furtului şi risipirii banului public de către regimul BUBA, iar ultima descoperire o are protagonistă pe Elena Udrea. Pe scurt, Udrea, cât timp a ocupat funcţia de interimar la Ministerul Mediului,  dădea banii pentru parcuri în zona rurală, banii fiind daţi inclusiv către comuna Nana, unde Băsescu şi-a achiziţionat terenurile.

Corpul de control al primului ministru a precizat că a sesizat organele de urmărire penală cu privire la posibile nereguli desfăşurate în perioada în care Elena Udrea conducea interimar Ministerul Mediului. Neregulile privesc alocarea unor sume de bani pentru finanţarea unor proiecte din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi, în 11 localitati, printre care se afla şi municipiul Piatra-Neamţ, acolo unde este primar Gheorghe Ştefan, omul lui Băsescu şi al lui Udrea.

Conincidenţă sau premeditare, Udrea a dat bani inclusiv către comuna Nana, acolo unde Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat 270 de hectare de teren printr-un credit luat dubios de la CEC. Poate fi o coincidenţă, dar pare mult mai mult o acţiune bine gândită şi coordonată, având în vedere că Elena Udrea a declarat zilele trecute că vrea să se asocieze cu Băsescu în afacerea terenului de la Nana.


Elena Udrea a precizat că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu are legătură cu perioada cât a stat ea interimar la mediu. Mai mult, Udrea a spus că Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural nu a fost coordonat de Ministerul Dezvoltării, ci de prim-ministru. Deci, doamna în cauză vrea să ne spună că nu ea se face vinovată de risipirea banului public ci Emil Boc. Să sperăm că organele abilitate o să reuşească să facă lumină în aceste cazuri foarte controversate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 mai, 2014
ion
Minciuni si dezinformare ale unei prese aservite clubului mafiotilor!
06 mai, 2014
flavia
minciunile lui TONTA
Lasati manipularile! Base arde mafiotii lui Tonta!!!
Succes, Domnule Presedinte!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ