Veşti bune pentru România. Ce taxe nu vom mai plăti
Printr-un proiect normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, se propune comasarea şi eliminarea a 92 de taxe parafiscale şi tarife.
În ciuda faptului că mai toate executivele au luat an de an unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale și de reformare a sistemului de colectare a veniturilor la bugetul de stat, gradul de conformare la plata taxelor şi impozitelor rămâne în continuare o problemă majoră a economiei româneşti. În răspuns, cabinetele au încercat să implementeze o viziune mult mai modernă şi eficientă, bazată pe doi piloni.
În vederea combaterii evaziunii fiscale şi a creşterii veniturilor colectate la buget, Guvernul a acţionat pe de o parte pentru reorganizarea ANAF şi reformarea modulului de colectare a veniturilor la buget. Pe de altă parte, executivul a încercat să stimuleze conformarea la plata taxelor şi impozitelor prin reducerea fiscalităţii.
Ultima măsură lansată în dezbatere de Guvern în acest sens este reprezentată de înlăturarea unei serii de taxe şi impozite. Mai exact, printr-un proiect normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, se propune comasarea şi eliminarea a 92 de taxe parafiscale şi tarife.
În comunicatul Ministerului Finanţelor Publice se arată că decizia de eliminare a celor 92 de taxe nu va avea un impact ridicat din punct de vedere bugetar. Astfel, conform datelor MFP, încasările realizate prin intermediul acestor taxe era nesemnificativ în raport cu costurile de colectare, nivelul acestora fiind sub 100.000 lei/taxa.
Astfel, executivul alege să reducă povara fiscală asupra contribuabililor printr-o măsură care nu presupune crearea unor lipsuri semnificative în veniturile colectate la buget. Mult mai important este însă că prin eliminarea acestor taxe se reduce puternic birocraţia căreia trebuie să îi facă faţă agenţii economici.
Eliminarea celor 92 de taxe este menită să vină în sprijinul companiilor, favorizând crarea unui climat investiţional atractiv. Simplul fapt că un investitor găseşte o piaţă unde birocaţia şi taxele nu constituie o povară poate avea un rol determinant în decizia de a investi sau de a-şi dezvolta capacităţile de producţie deja existente.
Pe de altă parte trebuie observat că măsura propusă de Ministerul de Finanţe vine în completarea politicilor de sprijinire a mediului economic luate de cabinetele conduse de premierul Victor Ponta. Până în acest moment guvernul a adoptat o serie de politici ce au în vedere stimularea investiţiilor şi reducerea poverii fiscale asupra agenţilor economici. Printre acestea trebuie menţionate scutirea impozitului pe profit, acordarea de ajutoare de la stat pentru crearea a minim 20 de noi locuri de muncă sau reducerea TVA la pâine.
În contextul în care anul trecut România a avut o creştere economică record de 3,5%, iar în primul trimestru al acestui an ţara noastră înregistrează cea mai mare apreciere a PIB din Uniunea Europeană raportată la perioada similară a anului trecut, implementarea noilor măsuri de de reducere a fiscalității crează premise suplimentare pentru continuarea trendului accelerat de dezvoltare economică.