VICTOR CIORBEA. Victor Ciorbea spală puntea cu matrozul Băsescu
VICTOR CIORBEA. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea răspunde acuzațiilor lui Traian Băsescu, amintindu-i cât de “docil” era el ca ministru al Transporturilor, atunci când făcea partea din guvernul Convenției, condus de Ciorbea în calitate de premier.
VICTOR CIORBEA. "Probabil că domnia sa nu îşi mai aminteşte de vremea când îmi era subaltern, când eu spuneam că era foarte docil în calitate de subaltern, de aceea a vrut să îmi răspundă cu aceeaşi monedă. Altfel nu poate fi decât o glumă”, i-a dat Ciorbea replica șefului statului.
CITEȘTE ȘI: Traian Băsescu i-a trimis o SCRISOARE lui Victor Ciorbea la o zi după ce l-a făcut SLUGARNIC
Traian Băsescu a simțit nevoia să îl atace pe cel care conduce instituția Avocatul Poporului, în cadrul unei dezbateri organizate, joi, de Partidul Mișcarea Populară, cu tema ‘Democraţie şi stat de drept în România’, la Palatul Parlamentului.
Probabil înfierbântat de amintirea referendumului și a milioanelor de oameni care au vrut să îl vadă plecat, președintele a lansat acuzații gratuite în stânga și în dreapta, inclusiv afirmații injurioase la adresa fostului său șef direct în Guvern, despre care a spus că este “îmbuibat cu noile facilităţi”.
CITEȘTE ȘI: Traian Băsescu a comemorat demiterea sa de către majoritatea românilor
Băsescu l-a acuzat pe Victor Ciorbea de slugărnicie, spunând că acesta ar fi un Avocat al Poporului “pe care îl cumperi cu facilităţi”. Din acest motiv, a susținut președintele, bugetul instituției conduse de Ciorbea ar fi fost mărit în cadrul unei ședințe de Guvern.
Ciorbea se apără de acuzațiile președintelui spunând că “anul acesta noi ne-am obligat să facem muncă voluntară. Cu acelaşi personal, fără să angajăm pe nimeni, ci doar să încheiem câteva contracte de colaborare, în limitele bugetului avut, să punem în mişcare Mecanismul naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie”, un punct important în rapoartele internaționale despre evoluția respectării drepturilor omului în România.
CITEȘTE ȘI: De ce fel de preşedinte nu mai are nevoie România
Este greu de crezut că Victor Ciorbea, fost lider sindical, fost primar al Bucureștiului, fost prim-ministru al guvernului, ar mai putea fi influențat de un fapt atât de banal ca o simplă alocare bugetară pentru instituția pe care o conduce.
CITEȘTE ȘI: TRAIAN BĂSESCU. Traian Băsescu şi-a comemorat suspendarea cu noi atacuri politice
Ținta atacului președintelui nu era, însă, omul politic Victor Ciorbea, ci Parlamentul care a votat numirea sa în funcție, ținta preferată a lui Băsescu din ultimii ani. Ceea ce șeful statului a uitat, pesemne, este că Victor Ciorbea îl cunoaște pe Băsescu mai bine decât îl cunoaște Băsescu pe Ciorbea.
Ştirile orei
http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?pid=9596#p9596