Victor Ponta: Veniturile conducerii ASF sunt inacceptabil de mari
Veniturile conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ sunt inacceptabil de mari şi orice om normal este indignat, a declarat joi, la sediul Ministerului Finanţelor, premierul Victor Ponta.
'Aş fi fost foarte fericit ca domnul preşedinte Băsescu să facă aceste solicitări (revocarea conducerii ASF - n.r.) când şefi la CNVM, la asigurări, la pensii erau puşi de PDL şi aveau salarii mult mai mari decât cei de acum, dar domnul Băsescu, când erau duble (salariile - n.r.) dar erau oamenii lui era foarte fericit. Cred că domnul preşedinte este foarte supărat pentru că unul dintre sponsorii săi, patronul de la Astra Asigurări, are probleme şi de-aia s-a apucat să fie supărat pe ASF', a spus primul ministru.
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat miercuri Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), unde, în opinia sa, este 'o cloacă'.
'Şi dezbaterea publică şi realităţile mă obligă să cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a ASF. ASF este o cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă. Fie că vorbim de Radu Ruşanu, de Daniel Dăianu, de Ursache, de soţia domnului Chiţoiu, de Dan Mircea Popescu, de doamna Zgonea, de consilierii primului-ministru, toată această cloacă trebuie curăţată de la ASF', a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că ar trebui făcut din ASF 'o instituţie cu autoritate profesională şi morală'.
În replică, un comunicat al ASF precizează că atacul fără precedent la adresa Autorităţii de Supraveghere Financiară vine în contextul în care instituţia a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrator special pentru societatea Astra, iar demersul de defăimare a ASF este unul cel puţin nepotrivit din partea oricărui reprezentant al oricărei instituţii a statului.
Pe de altă parte, preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că va propune reducerea la jumătate a salariilor conducerii instituţiei.