ZECE aspecte care prevestesc APOCALIPSA economică din 2014

| 08 iun, 2014

Sistemul economic actual este unul bolnăvicios și scoate în prim plan ideea generală a banului. Acest din urmă mijloc economic a devenit, odată cu trecerea timpului, principalul scop social, motiv pentru care cea mai mică fluctuație a pieței de capital poate fractura un întreg sistem economic. Așa s-a și întâmplat, când în 2007 investitorii și-au pierdut încrederea în buna funcţionare a sistemului și lipsa lichidităților a produs o criză economică fără sfârșit.

Statele din întreaga lume au fost nevoite să efectueze o infuzie de capital, care a destabilizat întreg sistemul economic, și așa bolnav, după care o criză fără sfârșit a pus stăpânire pe cele mai multe dintre țările lumii.

Lucrurile păreau să se fi încheiat și după mai mulți ani de sărăcie la nivel global, se spera că viitorul va aduce stabilitate. În prezent, unii dintre cei mai apreciați specialiști economici sunt de părere că sistemul economic la nivel global este menținut sub control și că lucrurile încep să meargă spre bine, dar aceste teorii nu își au deloc baza reală în ceea ce se petrece în viața de zi cu zi.

Pe de altă parte, există numeroase voci care avertizează că 2014 este anul în care un al doilea val, mai mare decât cel din 2007, va lovi economia globală, scrie efemeride.ro. Acest fapt ar putea destabiliza ordinea publică, iar haosul ar pune stăpânire astfel pe națiuni.

Iată care sunt cele mai importante aspecte care anunță Apocalipsa economică:

1. Violența economică pe care o întâlnim în prezent în Argentina este exemplul perfect care demonstrează că tipărirea banilor fără acoperire nu poate duce decât la un colaps general. Valoarea Peso-ului argentinian este în liberă prăbușire și nimeni nu poate face nimic. În cel mult 6 luni, economia argentiniană va intra în faliment.

2. Venezuela este o altă țară în care criza economică nu se mai poate ține sub control. Președintele de la Caracas, Nicolas Maduro, a încercat să emită anumite pârghii economice prin care să scadă prețul produselor. Efectul a fost unul devastator, violențe, jafuri și nemulțumire în rândul populației. În prezent este nevoie de forța armată pentru a menține pacea în această țară.

3. Stocurile din Brazilia au scăzut brusc săptămâna trecută. Se sugerează că în câteva zile, criza va cuprinde întreaga țară.

4. Ucraina fierbe. De aproape o săptămâna, oamenii sunt ieșiți în stradă și contestă contextul politic și economic din țara lor. Dacă situația nu se remediază rapid, Ucraina va fi lovită de o importantă criză economică.

5. Bula de săpun din China începe să se spargă. Reprezentanții Asociației Agricultorilor Chinezi au încercat să retragă fonduri importante de la banca de stat, dar aceasta nu dispune de lichidități pentru a efectua plățile. Acesta este motivul pentru care fermierii au început să se împrumute masiv și ajung în imposibilitatea de a returna banii. Cu alte cuvinte, China experimentează un început de criză economică. Se speculează că China are o datorie extremă de peste 23 de trilioane de dolari.

6. problema actuală din China a zguduit din toate încheieturile Wall Street-ul. Cotațiile au scăzut cu peste 50 de procente, ceea ce semnifică o contracție economică.

7. Stocurile din Japonia sunt la cel mai mic nivel din ultimii ani.

8. Șomajul în Franța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani.

9. Lira turcească se prăbușește de la o zi la alta.

10. În Italia rata șomajului a crescut la 12,7. Un asemenea nivel al șomajului nu s-a mai înregistrat de foarte mulți ani. Rata șomajului în Spania a ajuns la un nivel demn de cartea Recordurilor, 26,7%. Specialiștii economici din SUA avertizează că 2014 va fi anul în care cele mai multe firme vor intra în faliment.

Acestea sunt cele mai importante zece aspecte care ne indică faptul că un “tsunami” economic se va abate cât mai curând asupra omenirii. Efectul imediat va fi o Apocalipsă economică și numeroase schimbări în toate aspectele vieții.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 iun, 2014
Breaking news de la BOR
La Patriarhie au fost expuse moaştele Mielului cu O Nară

Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.

“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.

Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele Ciocănitoarei Woody şi mantia cuviosului Superman.”
08 iun, 2014
Ion
Dar la noi economia 'duduie' ! Hi hi hi Ce minciuni sfruntate ne serveste Pontalche derbedeul iresponsabil si gruparea lui de mafioti ! Grupare infractionala organizata ca sa il citez pe Ioan Rus cand si-a dat demisia ca nu a vrut sa minta ca suntm 15 milioane....
Pana si Martin Schultz l-a avertizat cu puscaria,el si mafiotii aparati de el !
08 iun, 2014
florin
China's outstanding foreign debt had hit $863.2 billion by the end of 2013, up 17 percent from the figure in the previous year, data from the country's forex regulator showed on Monday.

China's external debt on the rise
Local governments 'need to refinance debt'

China's external debt on the rise
Key shadow banking document released

The amount does not include the outstanding external debt of the Hong Kong and Macao special administrative regions or that of Taiwan, the State Administration of Foreign Exchange (SAFE) said in a statement on its website.

Of the total outstanding external debt, registered external debt reached $526.7 billion, while the balance of trade credit between businesses amounted to $336.5 billion.

Most of the debt owed to foreign creditors resulted from short-term borrowing, as outstanding external debt with a term of one year or less amounted to $676.6 billion, while long- and medium-term outstanding external debt came in at $186.5 billion.
08 iun, 2014
florin
documenteaza-te
laurentiu daca te-ar invata sefii tai sa folosesti google ai putea scrie date mult mai acurate despre datoria externa a chinei!!!e meschin sa scrii articole din burtica ta plina de saworme!!!nu mi-o lua in nume de rau dar....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ