Creditarea, în plin proces de revigorare
Unul din efectele perverse pe care criza economică globală l-a avut asupra ţării noastre s-a materializat într-o oarecare reticenţă a băncilor de a acorda credite noi, dublată în acelaşi timp de o scădere semnificativă a cererii de creditare.
Efectul a fost că, în 2009, piaţa creditării din România a suferit un blocaj, lipsind economia românească de o resursă investiţională extrem de importantă într-o perioadă de criză. În aceste condiţii, rapoartele anuale pe care BNR-ul le publică în luna octombrie în legătură cu situaţia creditării din România au prezentat constant imaginea unui sistem instabil şi plin de credite neperformante, capabil să afecteze negativ funcţionarea economiei autohtone.
Cu toate acestea, în ultimele luni au apărut o serie de veşti bune în legătură cu evoluţia pieţei financiare din ţara noastră, veşti care pot reprezenta sfârşitul stagnării creditării din România. În primul rând, politica BNR-ului a fost aceea de a scădea în mod drastic rata dobânzii de politică monetară, care între luna mai 2013 şi în prezent a fost redusă de la 5,25% la 3,5%, în încercarea de a stimula acordarea de noi credite în lei. Deşi la finalul anului trecut mai mulţi analişti declarau că există probleme în ceea ce priveşte transmisia acestei politici în operaţiunile de zi cu zi de pe piaţă, ultimele cifre demonstrează contrariul.
Astfel, dobânzile şi comisioanele au scăzut dramatic în ultimele luni, ele fiind de 3-4 ori mai ieftine faţă de acum câţiva ani, devenid astfel comparabile cu cele din ţările vecine. Cel mai important segment unde s-au înregistrat scăderi este cel al creditelor de consum, pentru prima dată dobânzile anuale efective aplicate acestora ducându-se sub 10%. Creditele de consum, care compun aproximativ 50% din totalul creditelor acordate în România, reprezintă poate cel mai bun barometru al încrederii pe care actorii din piaţa o au în raport cu băncile. Ele sunt, de asemenea, cele mai sensibile credite la evoluţiile macroeconomice, scumpindu-se în criză şi ieftinindu-se în perioade de boom economic.
Însă cea mai importantă ştire vine din partea băncilor, care au afirmat că în primele luni ale lui 2014 numărul solicitărilor de noi credite s-a triplat în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Revenirea cererii de credite ar putea, în combinaţie cu scăderea costurilor creditării, să reprezinte acel imbold de care piaţa financiar-bancară din ţara noastră are nevoie pentru a se relansa. Desigur, asemenea evoluţii pozitive nu pot avea loc decât în contextul unor politici guvernamentale bine gândite, guvernul condus de Victor Ponta creând, prin măsurile economice luate, premisele ieftinirii creditelor şi al relansării creditării din România.
Deşi situaţia creditării din ţara noastră este încă departe de a fi perfectă, existând încă elemente de risc, în ultimele luni am asistat la o îmbunătăţire semnificativă a acesteia, graţie politicilor realizate de Guvern în parteneriat cu BNR. Faptul că numărul creditelor solicitate în primele luni ale anului s-a triplat faţă de perioada corespondentă a anului precedent arată că efectele acestor politici încep să se resimtă şi că executivul trebuie să îşi continue treaba în acest sens. În fond, de creditare depinde buna funcţionare a oricărei economii capitaliste, la fel ca şi ieşirea României din criză.
Ştirile orei
eventual, se poate spune ca au scazut...
2.care politici ale Guvernului au marit creditarea?
concret:nici o masura...
prostie sau manipulare...