Moțiunea de cenzură a ACL sau cum ne apărăm scaunele

Miercuri, plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului dezbat moţiunea de cenzură depusă de PNL şi PDL şi intitulată ”Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD!”. Moţiunea de cenzură nu reprezintă însă singurul demers de acest tip, opoziţia depunând de la începutul sesiunii parlamentare mai multe moţiuni simple. De fapt, în ritmul acesta, activitatea Parlamentului României va fi, cel puţin până la alegeri, blocată, singurul scop al acestor acţiuni fiind doar de a creşte expunerea publică a opoziţiei. Desigur, din punct de vedere strict principial, demersurile ACL sunt normale, din moment ce moţiunea simplă sau de cenzură face parte din practicile democratice normale. Însă, numărul de demersuri de genul acesta nu face decât să demonstreze modul în care opoziţia înţelege că trebuie făcută campanie.

Citește și: Iohannis și ”ofițerul acoperit” - sau cine conduce de fapt PNL?

Revenind însă la moţiunea de cenzură prezentată miercuri, ea reprezintă înainte de toate un demers al PNL, anunţul fiind făcut iniţial de liderul acestui partid şi candidatul ACL în alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis. La acel moment, domnul Iohannis nici măcar nu spusese pe ce subiect va fi demersul. Apoi, la câteva zile distanţă s-a găsit şi tema, adică modul în care Executivul ar încerca fraudarea alegerilor prin mai multe acte normative, cel mai important dintre ele fiind Ordonanţa de Urgenţă care permite aleşilor locali să îşi aleagă partidul din care vor să facă parte fără să îşi piardă funcţiile în care au fost aleşi.

Moţiunea de cenzură nu reprezintă singura manieră prin care opoziţia, în general, şi PNL, în special, au tot încercat să contracareze decizia Executivului. Astfel, liderii ACL au emis mai multe atenţionări despre modul în care aleşii locali care părăsesc PNL şi PDL vor fi chemaţi în instanţă şi îşi vor pierde în final posturile. Klaus Iohannis a depus, de asemenea, o plângere penală în care îl acuză pe vicepremierul Dragnea de abuz în serviciu şi ne putem aştepta ca după ce  proiectul de lege prin care se aprobă Ordonanţa de Urgenţa va trece prin Parlament, opoziţia să meargă la CCR.

Toate aceste mişcări nu fac însă decât să dovedească disperarea la care au ajuns cei din PNL în raport cu propriul lor activ de partid, din ce în ce mai nemulţumit de măsurile luate la nivel central în ultimele luni. În alegerile locale din 2012, principiul aplicat în USL la nominalizarea candidaţilor a fost acela al parităţii, deşi din punct de vedere obiectiv aplicarea sa nu se justifica în anumite cazuri.

În final, PNL-ul a câştigat câteva zeci de primării şi câteva posturi de preşedinţi de consilii judeţene în locuri în care nu ar fi avut nicio şansă fără sprijinul celorlalte partide din USL. Apoi, după ruperea USL şi apropiere de PNL, anumitor primari şi aleşi locali liberali li s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât să încalce atât votul acordat de cei care i-au ales cât şi propria conştiinţă, fiind obligaţi să constituie majorităţi locale artificiale. În multe cazuri rezultatul a fost reprezentat de blocarea activităţii instituţiilor locale, în ciuda dorinţei liberalilor din teritoriu de a lucra în sprijinul cetăţenilor care i-au ales.
Departe de a fi rezultatul preocupării liberalilor pentru statul de drept din România, moţiunea de cenzură reprezintă doar o altă încercare de a stopa plecarea din partid a acelora care s-au săturat de deciziile politicianiste ale conducerii şi care vor să îşi îndeplinească promisiunile făcute în campanie.

În final, încercarea conducerii PNL de a-i menţine pe anumiţi aleşi liberali legaţi de partid nu arată decât disperarea la care mai marii PNL au ajuns în ceea ce priveşte şansele lui Klaus Iohannis de a ajunge la Cotroceni.