Criza Antonescu si efectele sale. Cine castiga si cine pierde?

Hari Seldon, personajul fascinant al psihoistoriei lui Isaac Asimov, a impus un termen binecunoscut in literatura SF: “criza Seldon”. O criza in care evolutiile istorice forteaza decidentii la un singur curs de actiune pentru a continua pozitiv in cadrul unui proiect mai mare. Sub aparenta unui haos imens, o astfel de criza are, de obicei, o singura linie de urmat si impune tuturor actorilor un singur comportament. Analizand efectele generate de deciziile lui Crin Antonescu nu am putut sa nu-mi aduc aminte de acest mecanism, vazand cat de previzibil si de simplu au actionat, pana la urma, toti actorii politici. Cu sigura nuanta ca, pentru a fi corecti, Antonescu a parut mai degraba ca pion intr-un joc de sah, iar nu cel care face jocurile si decide ceea ce se va intampla.

Asadar, decizia lui Crin Antonescu de a iesi de la guvernare si de a desfiinta USL a produs cateva reasezari pe scena politica si, fara voia sa, a dus la generarea acestei crize, cu final asteptat. Cine castiga si cine pierde? Electoral, asa cum am vazut in mai multe sondaje, cei care au castigat au fost cei care au vrut pace si liniste – adica PSD si Victor Ponta. Iar perdant a fost chiar cel care a produs criza, domnul Antonescu.

Politic, insa, cine a castigat si cine a pierdut? Sa ii luam pe rand:

- Crin Antonescu scoate PNL de la guvernare (oferind colegilor liberali oportunitatea de a gasi solutii de opozitie pentru sustinerea campaniei electorale care tocmai vine), desfiinteaza USL (structura care ii garanta alegerea ca presedinte al Romaniei) si isi da demisia din fruntea Senatului (renuntand la ultima zona de putere din care putea sa boicoteze coalitia de guvernare, preferand o zona mai sigura, de opozitie, din care, crede domnia sa, nu i se va mai reprosa esecul modificarii Constitutiei, de exemplu). Prin acesti pasi, Crin Antonescu trebuie sa ii convinga pe alegatorii de dreapta ca el este liderul in spatele caruia se strang – iar vocile importante din zona pro-Basescu deja incep sa se disocieze de acesta (fie ca vorbim de lideri ai PDL, PMP, NR, FC sau altele, fie ca vorbim de cunoscuti analisti sau voci din zona civica de dreapta). A incercat, in prima instanta, sa lucreze intr-un tandem comunicational cu Traian Basescu (cateva saptamani, au promovat aceleasi teme, aceleasi abordari, aceleasi atacuri), dar apoi a constatat ca e preferabila o opozitie fata de toata lumea. Pe scurt, Antonescu a provocat o criza de proportii, cu scopul de a-l da jos, odata cu aceasta criza, pe Victor Ponta. Nu a reusit, dimpotriva – a ajuns sa plece el din toate functiile. Iar PNL, din partidul care anunta, in teritoriu, ca va relansa dreapta si ca va reveni rapid la guvernare, se afunda intr-o criza interna cu final inca neclar, intr-o zona obscura cu fisuri si factiuni, tipic liberale, care vor trebui clarificate dupa alegerile europene.

- Partidele de dreapta – aici avem un mare perdant, Vasile Blaga, si un castigator – PMP. Vasile Blaga este perdant pentru ca a preluat discursul lui Traian Basescu, i-a preluat dorinta de a face plangere la CCR, dar nu beneficiaza deloc de pe urma acestui gest. Tentativa sa de opozitie a fost deturnata de Traian Basescu, destul de ingenios, intr-o promovare explicita a PMP, partidul dizidentilor din PDL. Presedintele s-a referit public constant la aceasta sesizare ca fiind facuta si de PMP, promovand astfel numele noii formatiuni. Pare un lucru mic, dar e foarte important in contextul in care alegerile europene sunt la un pas, iar noua formatiune are nevoie de notorietate pentru a continua in eforturile de a prelua electoratul PDL (operatiune de succes, in prezent). In plus, daca premierul isi angajeaza raspunderea in parlament, va urma o motiune de cenzura, alt moment in care Blaga va fi nevoit sa imparta din credit cu PMP.

- Traian Basescu – initial, parea ca va reobtine parghii de putere, ca mediator intr-un conflict constitutional si ca personaj care poate controla functionarea institutiilor politice. A anuntat explicit asta saptamana trecuta, in special duminica trecuta, cand a preluat criza generata de Crin Antonescu (si care era doar o criza de coalitie) si a transformat-o intr-o criza politica (prin refuzul de a pune in aplicare o hotarare a parlamentului). Nimeni si nimic din tara nu pareau ca pot sa il opreasca pe presedinte sa faca asta. Au venit insa presiunile externe, mai mari, mai intense si mai rapide ca oricand, care l-au determinat pe presedinte sa se reorienteze rapid, in doar 24 de ore. Sigur, presedintele a evitat o infrangere clara, neasumandu-si explicit sesizarea CCR, dar tot infrangere se cheama atunci cand, in doar 24 de ore, revii si iti schimbi total pozitia publica. Pentru propriii sustinatori, o astfel de reorientare e generatoare de confuzii, dar sunt sigur ca si acestia se vor adapta cu stoicism. Dupa ce initial spuneau ce rea e aducerea UDMR la guvernare, acum vor saluta modelul de stabilitate regionala. Dupa ce initial spuneau ca e criza constitutionala clara, acum vor incerca sa reia discursul despre cum Romania are stabilitate si nimeni nu trebuie sa conteste asta. Dupa ce initial refuzau sa accepte legitimitatea noului guvern, acum vor trebui sa accepte ca un vot in Parlament este suveran si ca guvernul este in regula. Un fel de vara lui 2012 pe dos, daca vreti... Asta, apropo de cine mai detine si cine nu mai detine putere in Romania...

- Victor Ponta si PSD, dincolo de consolidarea din sondaje (scorul de cca 40% la europene devine tot mai sigur, acest lucru permitand PSD sa viseze la pozitii europene importante, cata vreme PSD ar deveni cam al patrulea partid socialist din Europa), se consolideaza si politic. Se preia controlul pe mai multe zone de guvernare, in care actiunea executiva este obligatoriu sa fie mai coerenta si mai eficienta. Activul de partid e satisfacut de ramanierea la guvernare, iar electoratul USL e multumit ca macar un partid doreste sa ii preia si sa ii continue agenda. Viziunea centrista a lui Ponta nu se va schimba, ceea ce ii va permite sa isi continue combinatia de rezultate economice si sociale (va avea si crestere economica, dar si rezultate sociale). Numele noi propuse arata o preocupare pentru viziune tehnocrata, iar unele dintre ele pot deveni chiar pariuri interesante, daca sunt gestionate ok. In contextul regional actual, stabilitatea guvernului este un atu important, de care premierul va sti sa profite. Avand guvernarea stabila si perspectiva obtinerii unui scor foarte bun la europene, Ponta este intr-una din cele mai bune pozitii politice din 2010 incoace.

Intr-o Europa in schimbare, la granita cu un posibil conflict complicat, intr-un an electoral cu doua alegeri grele, Romania are o singura sansa sa isi continue drumul relativ linistit al economiei (crestere treptata, care se poate transpune si in crestere a nivelului de trai) – aceea de a avea un guvern la adapost de tensiunile politice. Linistea, seriozitatea si intelepciunea abordarilor sunt singurele cai prin care Romania sa nu pice in capcana populismului ieftin de campanie si care sa compromita constructii la care s-a lucrat atatia ani. Pe acest traseu, Romania incepe sa fie chiar mai pusa la adapost de derapaje nationalist-populiste decat era inainte ca aceasta “criza Seldon” sa fie provocata. Daca ramane pe drumul constructiv actual, daca Ponta va putea sa tina economia la adapost de isteria electorala, toata lumea va avea de castigat. Iar o posibila criza politica va fi tinuta minte, peste ani, ca o criza de crestere...