Iohannis despre DNA sau cerșind credibilitate

| 27 noi, 2014

Klaus Iohannis a lăudat DNA-ul mai puternic decât a făcut-o de când este în politica mare din țara noastră, președintele ales al României încercând să își legitimeze propriile poziții din campania electorală.

Klaus Iohannis a participat miercuri la o conferinţa intitulată „Anti-corruption Sustainability in Romania”, eveniment la care s-a aflat și procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi. În acest context, preşedintele ales a declarat că fără o justiţie independentă şi funcţională o naţiune poate trăi de zece ori un secol, dând în același timp asigurări că va sprijini activitatea anticorupţie a DNA în mandatul său ca şef al statului. „Misiunea mea principală este aceea de a ocroti şi sprijini acest demers (al luptei împotriva corupţiei, n.r.), precum şi de a încuraja celelalte instituţii ale statului să se angajeze activ şi să coopereze pentru atingerea acestui scop. Preşedintele trebuie să fie nu doar garantul, ci şi cel dintâi promotor al statului de drept. Concret, îmi doresc în mandatul meu dezvoltarea capacităţii DNA şi îmbunătăţirea performanţei la nivel a acesteia. DNA a fost o institiţie foarte performantă a ultimilor ani, începând cu mandatul lui Daniel Morar şi continuând cu mandatul actualei doamne procuror şef”, a adăugat Iohannis.

Citeşte şi: Domnule Iohannis, reacționați?

La prima vedere declarațiile președintelui ales pot fi interpretate ca un semnal de încurajare pentru Justiția din România, care în ultimele luni pare din ce în ce mai decisă să recupereze tot ce nu a făcut de la Revoluție. Însă mai interesant este modul în care viitorul șef al statului se referă în mod direct la o anumită instituție, despre care vorbește de parcă ar fi singurul organism capabil să scape țara de corupție. Nici măcar contextul nu cerea ca aceste declarații să fie făcute, la respectivul simpozion fiind invitați și alți procurori și magistrați.

Mai laudativ nu se putea exprima despre Direcția condusă de Laura Codruța Kovesi nici măcar Traian Băsescu, pentru care în ultimii ani DNA-ul a reprezenatat un instrument extrem de puternic. În fapt, Klaus Iohannis a promis DNA-ului că lucrurile vor continua ca și până în prezent și nimeni nu va avea vreo întrebare despre activitatea procurorilor anticorupție. Desigur, această poziționare vine după ce în campania dintre cele două tururi, Klaus Iohannis a pus tare accentul pe ideea că partidul condus de Victor Ponta este cea mai coruptă formațiune politică din România, uitând de problemele pe care le au propriii săi oameni și chiar domnia sa.

Citeşte şi: Vasile Blaga: I-am recomandat lui Iohannis să aibă cât mai mulţi consilieri tehnocraţi

Din acest punct de vedere, poate că ar fi util să aflăm și poziția lui Klaus Iohannis despre ANI, instituție ce stă la baza propriului său proces de la ICCJ și care ar putea avea consecințe importante în perspectiva asumării mandatului de președinte. Nu de alta, dar între DNA și ANI pare să existe un fel de competiție legată de cine obține mai multe decizii definitive în instanță.

Klaus Iohannis a lăudat miercuri DNA-ul mai puternic decât a făcut-o de când este în politica mare din țara noastră, președintele ales al României încercând astfel să își legitimeze propriile poziții din campania electorală. Desigur, el a trecut peste propriile problemele cu Justiția din România care sunt cât se poate de seriose. Astfel, vedem că viitorul șef al statului practică o dublă măsură, sperând probabil să își creeze imaginea de susținător al anticorupției din România, în numele căreia procurorii cam pot face tot ce doresc de ceva vreme încoace.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 2014
Paula Aparaschivei
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, susține că în anul 2009 Victor Ponta s-a dus acasă la Traian Băsescu și l-a rugat să-l pună ministru al Justiției, asta în timp ce în public îl ataca cu toate forțele.

”Vreți să vă spun că în 2009, când noi făceam guvernarea cu Traian Băsescu el a mers la Traian Băsescu acasă sau la birou și l-a rugat să-l pună ministru la Justiție. S-a umilit la Traian Băsescu ca să-l pună ministru la Justiție. În același timp, el spunea toate lucrurile alea despre Traian Băsescu.

Așa face cu toată lumea: Miau-miau! Nu spune nimic în ședință și apoi iese și spune total pe invers. A avut dreptate președintele când a spus că e pisicuț”, a declarat Vanghelie, la Realitatea TV.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ