Vasile Blaga: I-am recomandat lui Iohannis să aibă cât mai mulţi consilieri tehnocraţi
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că i-a recomandat preşedintelui ales, Klaus Iohannis, să aibă în echipă drept consilieri oameni în care să aibă încredere, tehnocraţi şi cât mai puţini din partid.
"În ceea ce priveşte consilierii, i-am spus un singur lucru domnului Klaus Iohannis: nu o să-ţi cer nimic, nu o să te rog să numeşti pe nimeni consilier prezidenţial. Dacă dumneata crezi că ai nevoie de un sfat într-o zonă sau alta cu mare plăcere, în zonele în care mă pricep şi eu. (...) Sunt nişte zone care ţin de siguranţa naţională, care ţin de administraţie, la care cred că mă pricep şi eu. Dar, în rest, nu o să-i cer să numească pe nimeni. În schimb, l-am rugat: o echipă imbatabilă, pentru că aşteptările sunt foarte mari. (...) Nu vreau să comentez, am văzut şi eu nişte nume vehiculate', a afirmat copreşedintele PNL la Adevărul live.
Citeşte şi: Nu trecutul politic este problema lui Mihalache, ci călcatul în picioare al Parteneriatului cu SUA
Blaga a adăugat că nu a discutat niciun nume cu Iohannis. 'Nu am discutat niciun nume cu domnia sa. Până la urmă trebuie să aibă oameni în care să aibă şi încredere, cât mai mulţi tehnocraţi şi cât mai puţini oameni din partide, din PNL. Asta i-aş recomanda şi asta i-am recomandat', a precizat el.