Ivan: O nouă suspendare a lui Traian Băsescu este puţin probabilă, nu ar avea sens
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, consideră că o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este puţin probabilă
'Este puţin probabilă o nouă suspendare, deşi Traian Băsescu ar merita suspendat în fiecare zi pentru încălcările Constituţiei. (...) O nouă suspendare din punctul meu de vedere nu are sens, acum avem nevoie de stabilitate, economia merge din ce în ce mai bine, nu putem să punem în pericol rezultatele guvernării foarte bune de până acum', a afimat Ivan la RFI.
În opinia social-democratului 'asta (n.r. suspendarea) ar însemna să ducem ţara din nou într-o criză politică, să mergem din nou la referendum, să chemăm din nou oamenii la vot, oameni care oricum vin în noiembrie şi vor sancţiona regimul lui Traian Băsescu şi practic vor sancţiona pe orice candidat va susţine acesta'.
Întrebat ce rost mai are în acest caz sesizarea Curţii Constituţionale, Ivan a răspuns: 'Avem nevoie de un punct de vedere mult mai obiectiv. Curtea Constituţională veghează la respectarea Constituţiei. Noi spunem că Traian Băsescu încalcă zilnic Constituţia. Noi spunem pe de o parte că el încalcă legea fundamentală a statului, el pe de altă parte şi susţinătorii săi spun că nu o încalcă. Singurul arbitru în acest conflict este Curtea Constituţională şi aşteptăm un punct de vedere de la aceasta'.
Cătălin Ivan consideră drept 'regretabile', schimburile de replici dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.
'Este categoric o situaţie regretabilă. Avem un preşedinte care încalcă grav Constituţia, care atacă practic democraţia din acest stat şi chiar statul de drept, despre care vorbeşte de atât de multe ori', a spus el.
Întrebat dacă premierul Ponta nu greşeşte răspunzându-i preşedintelui Băsescu, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns că aceasta este singura variantă de a sancţiona 'derapajele de la democraţie' ale şefului statului.
'Nu avem altă variantă decât să sancţionăm derapajele de la democraţie şi încălcările Constituţiei. Am putea să le ignorăm şi multă lume ne spune să nu-l luăm în seamă pe Traian Băsescu, pentru că mai are foarte puţin până îşi încheie mandatul', a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD, conform Agerpres.