Victor Ponta cere Curții Constituționale să grăbească procedurile pentru Legea insolvenței
Victor Ponta i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care îi solicită să dispună 'măsurile corespunzătoare' pentru ca decizia CCR privind legea insolvenţei 'să producă efectele legale'.
Victor Ponta i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care îi solicită să dispună 'măsurile corespunzătoare' pentru ca decizia CCR privind legea insolvenţei 'să producă efectele legale'.
'Netransmiterea către Preşedintele României a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile de către bugetul de stat', se arată în scrisoarea premierului, transmisă, marţi de Biroul de presă al Guvernului.
În documentul citat, premierul aminteşte că în şedinţa din data de 21 mai 2014, 'Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, obiecţie formulată de un număr de 83 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal'.
Ponta mai subliniază că, potrivit Constituţiei, promulgarea actului normativ se face de Preşedintele României în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
'Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veţi dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege', conchide premierul.
Premierul a anunţat încă de luni intenţia de a cere atât preşedintelui CCR, cât şi şefului statului, să grăbească procedurile necesare promulgării Legii privind Codul insolvenţei.
'Au trecut patru săptămâni de când CCR, în unanimitate, a respins contestaţia PNL şi totuşi Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că avem patru săptămâni în care noi nu am putut să încasăm bani la bugetul de stat, fie că este ceva mult mai rău decât atât. Preşedintele spune că nu poate să o promulge fiindcă nu a primit motivarea de la Curte, iar Curtea zice că nu a avut timp să scrie motivarea', a declarat Ponta luni, la Parlament.
Premierul a spus că urmăreşte Monitorul Oficial în fiecare zi pentru a vedea dacă a fost publicat Codul insolvenţei.
'Am făcut toate procedurile aşa cum ne-au cerut şi preşedintele Băsescu şi Curtea Constituţională, am adoptat prin Parlament, s-a respins contestarea şi uite că legea nu e. Eu şi ANAF căutăm în fiecare zi legea în Monitorul Oficial ca să o aplicăm şi să strângem bani la buget, fiindcă vorbim de miliarde de lei. (...) Eu nu găsesc legea. Între Curtea Constituţională şi preşedinte nu reuşim să o găsim', a afirmat Ponta.