Băsescu: Vântu şi Voiculescu nu au reuşit să mă facă subordonatul lor

| 05 mai, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că poate să se ducă de "o sută de ori la Grivco" sau să îl viziteze pe Vântu, pentru că nici Dan Voiculescu, nici Sorin Ovidiu Vântu nu au reuşit să îl facă subordonatul lor.

Preşedintele a spus că Victor Ponta depinde, în menţinerea lui în funcţia de lider PSD, de premier, de candidat la preşedinţie, de baroni şi de Voiculescu şi de Ghiţă.

Potrivit preşedintelui, Ponta "nu a câştigat funcţia de preşedinte al PSD urmare a valorii lui ca om politic, ci pe nişte negocieri, în sala de convenţie, iar baronilor le datorează această funcţie, de aceea îşi asumă să se ducă să susţină oameni anchetaţi".

Traian Băsescu a mai spus că, în comparaţie cu premierul Victor Ponta, nu a făcut compromisuri "nici cu Vântu, nici cu Ghiţă, şi nici cu Voiculescu", de dragul de a avea o imagine bună.

"Aceasta este oferta lui Ponta, să distrugem regimul Băsescu (..) şi să vină cu un regim al baronilor, în care ăs viă mazăre să dea cu pumnul pe la Cotroceni, pe acolo, să vină Voiculescu să îi spună: Mă, dacă nu pui la Înalta curte nu ştiu pe cine, te face Gâdea bucăţele. Acesta este tipul de regim pe care ni-l propune Victor Ponta", a mai spus preşedintele Traian Băsescu.

Despre declaraţiile lui Dan Voiculescu la adresa sa, Traian Băsescu a răspuns:"Da, am vorbit şi cu Voiculescu, am vorbit şi cu Patriciu, am vorbit cu toţi, şi unul nu a reuşit să mă şantajeze. Pot să mă duc de o sută de ori la Grivco, pot să mă duc de o sută de ori să îl vizitez pe Vântu ,care spunea: «Întăriţi-vă statul». Pot să mă duc să îl vizitez, dar niciunul din ei nu a reuşit să facă din mine subordonatul lui", a mai comentat Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 mai, 2014
ronny
e fix invers!
haha e chiar invers situatia. tu nu ai reusit sa ti-i faci pe voioculescu si pe ghita sclavi, asa cum ai facut din multe persoane. tocmai de aceea ghita si voiculescu sunt victimele razbunarii tale
05 mai, 2014
PEDAGOGUL
inca o mizerie basista
Mizeriile pe care le debiteaza piratul Basescu nu merita efortul la prea multe comentarii.
05 mai, 2014
Mihu
.
Asa o fi, dar Voiculescu a reusit sa arate romanilor adevarata fata a lui BAsescu.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ